Se spune că marele savant Nicolae Iorga, unul dintre adversarii cei mai înverșunați ai liderului liberal Ionel Brătianu, l-a întrebat de la tribuna Parlamentului, voit umilitor, pe acesta „ Până la urmă, ce aș putea eu învăța de la un inginer ca dumneata?”. Și Brătianu i-a răspuns, memorabil: „Măsura, domnule profesor, măsura!”.
Măsura este exact ceea ce lipsește astăzi continentului european. Echilibrul dintre ceea ce vrem să facem și ceea ce putem să facem. Măsura, ca valoare socială și politică, a dispărut, se pare, în ultimele decenii din Europa. Și noi, cetățenii statelor de aici, plătim astăzi un preț uriaș pentru lipsa de măsură a unor politicieni care n-au lucrat nici măcar o zi în economia reală.
În Uniunea Europeană, se vorbește foarte mult despre ținte politice și aproape deloc despre economie. Uniunea Europeană este lider mondial la desenat grafice colorate și la fixat ținte entuziasmante, care mai de care mai exotice. Uniunea Europeană înseamnă câteva mii de politicieni, bine hrăniți, obișnuiți cu moțăiala în fotolii comode, rupți de ani de zile de realitățile cetățenilor obișnuiți. Mai înseamnă și câteva sute de milioane de cetățeni care trebuie să plătească facturi și impozite pentru privilegiul de a trăi pe același continent cu politicienii. Și mai înseamnă și câteva milioane de firme, obligate și ele să plătească facturi și impozite pentru asigurarea bunăstării politicienilor.
Evident, cele câteva mii de politicieni din Uniunea Europeană au făcut-o pe aceasta campion mondial la discursuri și promisiuni despre reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Și an de an au supralicitat. Lipsa de măsură a însoțit tot acest populism al „energiei verzi”. Până când a ajuns să amenințe chiar motorul economiei. Pe care îl poate strica definitiv această lipsă de măsură.
Ei bine, ambițioasa Uniune Europeană se face că nu vede că 70% din consumul său energetic primar vine exact din sursele pe care le blamează cel mai mult și pe care le vrea eliminate, adică din cărbune, petrol și gaze naturale. 34,5% din consumul energetic primar al UE este alimentat cu petrol, 23,1% cu gaz natural și 11,6% cu cărbune. Energia nucleară contribuie și ea cu 13,5% din total, iar sursele de energie regenerabilă, cu 15,8%:
Un punct central în acest mix energetic îl are gazul natural, o resursă pe care Uniunea nu o are, dar o consumă din plin.
Un paradox niciodată explicabil face ca exact țările cu cel mai mare consum energetic să aibă cei mai vocali politicieni în campania de demonizare a consumului de surse energetice poluante:
După cum se vede, exact statele cele mai poluante (Luxemburg, Belgia, Austria, Franța, Germania și țările nordice) sunt și campioanele discursurilor populiste care cer renunțarea la gaze și cărbune. Iar culmea, europenii cu cel mai mic și „mai verde” consum de energie pe locuitor sunt cei mai sârguincioși în a pune în aplicare planurile de renunțare la gaze și cărbune.
Adică noi, românii. Noi (de fapt politicienii noștri), am închis, cu seninătate, capacități uriașe de producere a electricității pe baze de cărbune și gaze și nu am construit mai nimic în loc. Nici măcar a cincea parte din centralele închise nu s-au regăsit în investiții noi în energie. De exemplu, anul acesta, în țara cu cel mai mic consum energetic pe locuitor din UE, s-a închis termocentrala Mintia, dar nu s-a pus nicio cărămidă în plus la centrala în construcție de la Iernut, construcție în întârziere cu doi ani față de termenul de finalizare.
Încă o dată, pentru a fi clar: prima cauză a dublării prețului la electricitate și gaze este producția insuficientă, faptul că s-au închis centrale pe cărbune sau pe gaze și nu s-a construit nimic în schimb!
O altă nebunie a politicienilor europeni a fost fetișizarea pieței, mai precis interzicerea contractelor bilaterale pe termen lung și impunerea cu forța a achiziționării unei părți din energie sau gaze de pe burssele de energie. Cred că Vladimir Vladimirovici Putin a râs trei săptămâni când a auzit așa o grozăvie, cum își bagă bruxellezii singuri gâtul în lațul pregătit la Moscova. Iar Putin n-a avut decât să aștepte un moment prielnic. Ba chiar a îndurat batjocura multor capitale europene, care îi reproșau că face niște conducte prin Marea Baltică, Nord Stream I și II. Ce se mai lupta acum doi ani, de la președinția Consiliului UE, guvernul de la București să nu construiască rușii și germanii Nord Stream II, la mii de kilometri distanță de noi, mai țineți minte?
Nu a pierdut țarul de la Kremlin prilejul de a-i avertiza pe cei care se închină idolului burselor de energie: „Țările care au făcut contracte pe termen lung cu noi își vor freca mâinile de bucurie, în timp ce celelalte vor plăti de trei ori mai mult!”
Dacă ne uităm la prețuri, o să vedem că în semestrul II al anului 2021, prețul cu care Gazprom vinde gaze în cadrul contractelor bilaterale este de 300 dolari/1.000 metri cubi, de trei ori mai puțin decât prețul de bursă, care a ajuns la 960 de dolari la început de septembrie!
Ei, dar a venit și vara pe care o aștepta Putin. Rușii au ieșit dintr-o iarnă grea, dar mai ales lungă, cu propriile depozite subterane de gaze umplute la doar 16% din capacitate (deși normal era să se atingă 35-40% din capacitate), ceea ce a făcut ca prioritatea Gazprom să fie umplerea propriilor depozite subterane până la 1 noiembrie, după care o să livreze și în Europa. Și au redus livrările de gaze către Europa cu doar 7% față de anul de vârf 2019. Deci vor livra anul acesta 183 de miliarde de metri cubi de gaz, exact ca în anul 2018. Adică își vor respecta contractele existente, dar nu au rezervat capacități suplimentare pentru conductele prin Ucraina.
Între timp, Dumnezeu a lăsat Marea Nordului fără vânturile obișnuite și nemților și olandezilor li s-au oprit eolienele. Văzându-se fără livrări suplimentare de gaz pe mult-lăudatele burse de gaze, europenii au aruncat în aer prețul gazelor, care a urcat de două sau chiar de trei ori în cursul acestui an.
Cu un zâmbet ironic, abia ascuns în colțul gurii, toți oficialii Gazprom explică europenilor politica „Russia First”: prioritară este piața internă, Gazprom va injecta 325 milioane de metri cubi zilnic în depozitele proprii și va livra Europei aceeași cantitate. Dar, iarăși, cu o ordine de priorități diferite de până acum: Turcia, de exemplu, beneficiază de volume sporite de gaze rusești, doar nu degeaba au construit rușii două gazoducte prin Marea Neagră.
Și să te ții acum dialogul surzilor: politicienii europeni susțin că Gazprom a limitat livrările pentru a forța mâna Comisiei Europene să aprobe punerea în funcțiune a conductei Nord Stream II, iar de la Moscova li se indică depozitele rusești insuficient umplute. Între timp, la București, aceiași politicieni care blestemau conducta Nord Stream II și erau pregătiți să înfigă un par ascuțit în inima diavolului de la Kremlin, acum ne explică, doct, că după ce va intra Nord Stream II în funcțiune, se vor calma prețurile la gaze. Curat consecvență, coane Fănică!
Iată cum, Putin vede cum Europa se bate pentru fiecare moleculă de gaz rusesc, aruncând cu bani în bursele de gaze și energie, mai abitir decât aruncau cu bani după vaccinuri anul trecut. Iar el îi anunță, cinic, că Gazprom își respectă livrările contractate. Cu alte cuvinte: atât ați contractat, atât primiți!
Cel mai haios moment în această tragedie sumbră a fost trăit, însă, alaltăieri, la București: în plină criză a gazelor și electricității, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le mulțumea românilor că au alocat 4 din fiecare 10 euro din PNRR pentru… înverzirea economiei. Așa deconectare de la realitate am mai văzut doar în noiembrie 1989, cu o lună înainte de revoluție, când Ceaușescu spunea că „se va întoarce capitalismul doar când va face plopul pere și răchita micșunele”.